Serviciu juridic
Litigii de muncă
Apărarea angajatorului în toate etapele raportului de muncă
Reprezentăm companiile în litigiile de muncă și în relația cu autoritățile în domeniul muncii: concedieri disciplinare și pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, acțiuni inițiate de angajați, controale ITM, proceduri CNCD și aspecte fiscale salariale.
Concedierea disciplinară
Cercetarea disciplinară
Asistență în desfășurarea corectă a cercetării disciplinare: constituirea comisiei, convocarea salariatului (cu respectarea termenului și a conținutului obligatoriu), desfășurarea audierii, dreptul la apărare al salariatului, analiza probelor, emiterea documentelor interne.
Asistență în elaborarea deciziei de sancționare
Decizia trebuie să conțină toate elementele obligatorii prevăzute de lege. Lipsa unui element obligatoriu poate conduce la nulitatea deciziei, indiferent cât de justificată ar fi ca bază faptică.
Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului
Desființarea postului
Asistăm în documentarea motivelor economice, organizaționale sau de restructurare care justifică desființarea.
Reorganizarea internă
Structurarea juridică a procesului de reorganizare: decizia de reorganizare, noua organigramă, criteriile de selecție (în cazul mai multor posturi similare), oferta de posturi vacante compatibile.
Concedierea colectivă
Procedura completă: notificarea sindicatului/reprezentanților angajaților, consultarea, notificarea ITM și AJOFM, criteriile de selecție, termenele. Nerespectarea oricărei etape poate invalida întregul proces de concediere colectivă.
Apărarea angajatorului în acțiunile inițiate de angajați
Reprezint companiile în litigiile inițiate de angajați sau foști angajați. Cele mai frecvente tipuri de acțiuni:
Contestarea deciziilor de concediere
Apărarea legalității și temeiniciei concedierii. Demonstrarea că procedura a fost respectată integral, că motivele sunt reale și că decizia este proporțională.
Acțiuni privind drepturi salariale
Apărarea împotriva pretențiilor de plată a diferențelor de salariu, a sporurilor, a orelor suplimentare, a bonusurilor și a altor drepturi bănești.
Acțiuni privind discriminarea și hărțuirea
Apărarea companiei în acțiunile privind discriminare la locul de muncă, hărțuire morală sau hărțuire sexuală.
Acțiuni privind accidentele de muncă
Apărarea angajatorului în litigiile privind răspunderea pentru accidentele de muncă și bolile profesionale, inclusiv despăgubirile solicitate de angajat.
Acțiuni privind clauzele de neconcurență și confidențialitate
Executarea sau apărarea clauzelor de neconcurență, a obligațiilor de confidențialitate și a clauzelor privind formarea profesională (restituire costuri).
Acțiuni inițiate de angajator
Recuperarea prejudiciului cauzat de angajat
Acțiuni în răspundere patrimonială împotriva angajaților care au cauzat prejudicii prin acțiunile lor.
Executarea clauzei de neconcurență
Acțiuni de obligare a fostului angajat să respecte clauza de neconcurență, inclusiv cereri de ordonanță președințială pentru încetarea imediată a activității concurente.
Relația cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM)
ITM-ul efectuează controale și aplică sancțiuni pentru nerespectarea legislației muncii. Asistența acoperă:
Asistență pe durata controalelor ITM
Participare la inspecțiile efectuate la sediul companiei, pregătirea documentelor solicitate, formularea răspunsurilor.
Contestarea proceselor-verbale de contravenție
Formularea plângerilor contravenționale împotriva amenzilor aplicate de ITM.
Contestarea măsurilor dispuse
Când ITM dispune măsuri cu impact operațional (oprirea activității, modificarea contractelor, obligații de conformare), contestăm măsurile nelegale sau disproporționate.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)
Apărarea companiei în fața petițiilor la CNCD
Reprezentare în procedura administrativă, redactare punct de vedere, participare la audieri.
Contestarea hotărârilor CNCD
Acțiuni în contencios administrativ împotriva hotărârilor prin care CNCD constată discriminarea și aplică sancțiuni.
Alte autorități
ANAF – aspecte fiscale ale dreptului muncii
Contestare reîncadrări fiscale ale unor venituri ca venituri salariale (diurne, indemnizații, management fees, stock options, beneficii în natură).
Autoritățile de sănătate și securitate în muncă
Asistență în relația cu autoritățile competente în domeniul SSM, inclusiv după accidente de muncă.
Aveți o situație pe care doriți să o discutăm?
Contactați-ne pentru o evaluare preliminară. Analizăm împreună cazul și vă prezentăm opțiunile disponibile.
Programează o consultație